The town clown

Calling lost and found objects, incercand sa gasesc ceva ce am pierdut si ceea ce credeam ca am gasit.
Rezulta ca nu exista nici o certitudine ca iti poti pastra personalitatea intacta si identitatea, sooner or later o sa te intalnesti cu propriile greseli sa iti vor rade in fata.Un rajet anonim, batjocoritor…sunt un clovn si asa platesc pretul pentru spetacolul meu.
Important este sa cunosti cand este ultima ta reprezentatie, cand incetezi sa mai fii un clovn si devii un om solid , principial, sau ceea ce pretinzi in mod normal ca imiti.
Refuz sa fiu atat de random sau absoluta, un clovn, dar nu pentru mult timp…come back, there si only the intent!
Basically furios…bineinteles at myself!

M-am trezit la fel de anosta cum m-am culcat…aici toate sunt la fel.Si zilele se succed unele peste altele fara sa se intample ceea ce poate nici nu ar trebui sa se intample.
Am ajuns la punctual in care incep sa nu mai cred ca transformari, incep sa-mi pierd esenta …daca a existat vreodata si daca nu am fost doar ceva ce pretindea ca detin.
Nici urma de nebunie…m-am uitam sub scaun sa vad daca este acolo…nu era.M-am intors spre fereastra…apoi spre Andreea…zambea.Priveam inmarmurita in soare difuz al diminetii, fericirea ce radia din ea..nu am mai vazut-o de mult asa, a regasit nebunia, mi-am spus in gand.
Nici nu mai vreau sa vad, sa aud, still alive, but bearly breathing…remembering the day when I was queen and the madness was still there, all embedded in my eyes…
Si astept…come cold…but bring madness.
Pana si vantul si schimbat directia de a bate…batea altfel, sau poate nu stiu eu cum sa respire , nici la asta nu m-am gandit pana acum, probabil ca am avut o lipsa de ganduri.Acuta!
Macar daca s-ar imprastia toate aceste cioburi si crampeie de iluzii, s-ar intampla ceva si ar acoperi gaura…din cer.

A dance in ..Prague

M-am gandit mai bine, ce am sa fac…si stiu, am sa-ti inspire aerul apetisant si greu.O sa ma plimb pe strazile tale, fara sa ma uit inainte, inapoi, savurand fiecare clipa pe care o petrecem impreuna.
Am sa iti adimir fiecare dram de aroganta afisata si am sa te infrunt asa cum stiu ca meriti, asa cum numai tu poti fi…e ciudat ca niciodata nu te-am simtit mai apoape ca acum…poate pentru ca nu m-am gandit cata nevoie am sa recapitulez cine eram, sa regasesc copilul care fugea innebunit pe strazile tale…
Am cautat atat sa-mi dau seama ce-mi doresc, cand tu erai mereu acolo, asteptand..nepasator, da existent, vibrant.
Mi-ar placea sa stiu ca esti la fel, aceesi frumusete nealterata de secole, aceleasi case, aceeasi maretie diferita de tot ce am vazut pana acum…
Inca iti simt amprenta adanc impregnate in suflet…stiu ca ma astepti…san e intalnim..din nou..abia astept sa te respir!

The Sartorialist would wear purple?

Nu stiu de ce de cate ori ascult emblema personalitatii mele, de comun acord aleasa alaturi de celelate 3 parti componente ,ma gandesc daca celebrurul Sartorialist ar purta mov ?

Trebuie sa fie ceva in fiecare dintre noi care sa ne faca sa alergam , precum copii posedati de dorinta jocului, pe strazi, sa ne dorim sa retraim macar jumatate dintr-un moment care acum s-a transformat intr-o frantura de amintire, de la o varsta incerta.

Practic asa cum este o eblema pentru tot ceea ce insemna street fashionul new yorkez si mai nou european, la fel si noi putem deveni o emblema pentru ceea ce insemna spirit profund inpregnat.

Spirit care iti lasa parfum de placuta si dulce nebunie, spirit liber care te face sa crezi ca merita sa traiesti, macar o clipa sa poti capta unda profund pozitiva pe care o trasmite...cu totii am putea fii acest spirit, dar aparent algem sa fim o duzina de nasturi.

Nasturi colorati, aruncati intr-un sac, denumit anost Bucuresti, Romania...de ce noi nasturii nu am putea fii spiritul?!

Avem tot necessair-ul...insa nu reusim sa captam momentul, ceea ce nu poarte insemna decat ca , celebrul artist, « captureaza » de doua ori mai repede decat posibilitatea noastra de a ne regrupa si a creea ceva ce l-ar impresiona chiar si pe el.

Daca « am purta cu totii mov ? », asa nu ne-am mai consuma in rautati inutile si nu ne-am mai stradui sa ajungem, nimic mai departe decat un semidoct...am putea sa captam adevarata materie, care se ascunde sub aspectul « sclipicios «, fals si complet lipsit de stil, de astazi.

O emblema nu alege sa fie emblema ci o transforma regulile general acceptate ale succesului social, si acceptand cele mai sus mentionate, ajungem la simpla concluzie ca ceea ce The Sartorialist este pentru New York, am putea cu putin efort a fim si noi pentru Bucuresti.

Dar cum ?Simplu, capatand personalitate, si nu una inventata si bronzata artificial, stilul exista!Personalitate, nebunie, culoare...in fiecare dintre noi...trebuie doar sa-i dam voie sa se exprime creativ, in loc sa se reproduca in serie...

Daca incercam, poate ca vom putea deveni all spirit instead of a cheep copy.

The Root of Love

I carry your heart with me
I carry it in my heart
I am never without it.
Anywhere I go you go,my dear;
And whatever is done by only me is your doing,my darling
I fear no fate for you are my fate,my sweet
I want no world for beautiful you are my world,my true
And it's you are whatever a moon has always meant
And whatever a sun will always sing is you
Here is the deepest secret nobody knows
Here is the root of the root and the bud of the bud
And the sky of the sky of a tree called life
Which grows higher than the soul can hope or mind can hide
And this is the wonder that's keeping the stars apart
I carry your heart
I carry it in my heart.

Forever not yours

Oricat ai incerca sa captezi in umbra gandului, sa pastrezi in cochilia sufletului acealsi sentiment, nu reusesti, sau poate tu reusesti dar stii ca esti singurul care o mai face.In momentul in care realizezi ca celalt nu este si nu va putea fi niciodata trully yours, ar trebui sa fii cuprins de toata tristetea din lume...dar ce te faci atunci cand nu esti trist...cand accepti asta si esti dispus sa alergi vesnic pentru a capta macar o particica din respiratia sa?
Am alergat sub nisipul fin , ce se faramita sub picioarele mele grabite, veneam vesela si despeltita spre tine...dar nu am gasit ceea ce speram sa ajung...am fugit din nou , si in goana mea era numai pustiu...numai vise frante si crampeie de zambete, ce-si ascund capetele mici si jucause intre palmele tale calde..
Toate amintirile dor si cele frumoase si cele urate, toate au un efect devastator asupra trupului meu, ma frang si-mi dau putere in acelasi timp...exista doar o singura cale, acceptarea.Acceptarea acestei stari de permanenta voluptate, de dorinta adanca, profund fizica, ce rezoneaza in suflet, in minte si prafuieste tot in cale-i, mistruie, lasand in urma cenusa mocninda gata sa se reaprinda in orice moment.
dansez vesela pe marginea prapastiei, cascata , pregatita sa ma inghita si sa ma tina prizoniera, nu imi pasa pentru ca stiu...cine sunt, cine esti...sunt vesela, stiu tot ce putea stii acum.Uitandu-ma in zare, sub forma norilor, vad trupurile ce se contopesc in dorinta, se trasforma intr-unul singur si vor mai mult, mereu mai mult. E atata voluptate in noi, atata forta ...cred ca nici macar nu intelege asta...sunt sigura, dar asta-i marele lui farmec, toata naturaletea simturilor sale...
Tot ce poate crea si nu poate controla oricat ar incerca sa infraneze, asta este el si forta degajata nu poate fi decat un imens magnet, ce trage sufletul si il desprinde de trup, il urmeaza oriunde ar vrea...
Acum stiu ...forever not mine...but every thine, ever ours!

Incertitudinea unei fetite

Daca ar trebui sa aleg un cuvant, cred ca ar fi incertitudine.La granita dintre incertitudine si regret , dintre tine si mine, dintre tot ce a fost si ceea ce urmeaza, acolo se intampla cele mai multe aletrari ale formei initiala.Acolo se decide fiecare, daca accepta sa nu regulile jocului numit "viata" si cum stim cu totii ca are o forta nimicitoare, nu ne ramane decat sa speram ca am ales corect.
Problema nu este incetitudinea in sine, ci simplul fapt de a te afla, de a exista, intr-un loc si un timp pentru care nimeni nu ti-a oferit o explicatie sau macar posibilitatea de a alege.Mi-ar trebui o carte care sa imi spuna simplu ca imi doresc o rochita rosie si un tort cu multe lumanari, sau poate o papusa...cine stie?!M-am pierdut de tine, si m-am saturat sa o tin pe fetita asta incerta de mana si sa o duc dupa mine peste tot, nu ma intelege niciodata cand beau, nu-i place fumul de tigara, cred ca de fapt nu-i place decat de prietena complementara...pe care si asa o vede rar atunci cand Emma se hotaraste sa o lase la joaca.
Ea este incerta si ciudata, nu eu, pe ea trebuie sa o conving zi de zi ca am luat cele mai bune decizii pentru amandoua, si nu stiu cum se face ca mereu para sa iasa in pierdere.M-am saturat de fetisoara ei amarata si neintelegatoare si as vrea sa fie ceva ce-i pot oferi pentru ca lucrurile sa se indrepte intre noi...doar ca vedeti...nici ea nu ma lasa in pace!
Si stiu la fel de bine ca ea este cea care imi provoaca aceste stari de puternic discomfort, pentru ca este mica, ciudata, complexata si incerta!
M-am gandit de multe ori sa nu o mai jignesc, dar nu ma pot abtine...am sa incerc sa-i ofer raspunsuri, ca doar asta este rolul meu aici, sa fiu ghid pentru acesta fetita oarba!