De zile intregi trec pe strada asta…stiu cand am ajuns aici..dar nu stiu cum sa ies.Si merg si ma uit in jur.Uneori ploua, o ploaie calda, dar trista si sarata, alteori e soare…dar zilele se succed mereu aceleasi.Este strada pe care nu se intampla nimic…strada pe care nimeni nu vede, nu aude, doar trec si merg si ei.Mii de ochi, mii de priviri..toate inteleg…simt ca toti stiu, dar nici unul nu vorbeste.Nici eu nu vorbesc pentru ca si eu ii inteleg..daca am rupe tacearea…poate ca ne-am dispersa in milioane de particule care s-ar inalta spre cer si poate ca am gasi drumul inapoi de unde am venit…dar nu putem nici unul si mergem…
Pe strada asta nimeni nu zambeste, aici nimeni nu mai cunoaste ceea ce cunostea poate , inainte…inainte sa vina aici, este doar trecere si tacere.
Ieri am ajuns la o intersectie...m-am uitat speriata pe indicatorul, suspendat, avida sa ies sa merg pe alta strada...si pe el scria cu litere mari rosii, vesele Strada Sperantei.Pentru o clipa inima mi s-a oprit...am simtit un suflu de undeva din mine si m-am gandit ca asta e momentul, acum voi rupe tacerea...voi pleca de aici.La colt un politist, nici trist, nici vesel, nici om , nici fiara...ma priveste lung.As vrea sa trec...dar ma opreste si ma intreaba sec : « Aveti permis de trecere ? »...
« Pai nu am...l-am uitat...la el... »
“ Reveniti cu permisul atunci…”
Asa cu doar cateva cuvinte ma trimite inapoi sa umblu in lung si-n lat pe strada pe care nimeni nu spune nimic, pe care zilele sunt mereu acealeasi,strada pe care toti trec in lung si-n lat…toti oamenii fara permis de trecere…
A inceput din nou sa ploua …sarat…ma arde…pe obraji..pe fata…si merg…de ce mi-a luat permisul de trecere….De ce?
