miercuri, 25 februarie 2009

The town clown


Calling lost and found objects, incercand sa gasesc ceva ce am pierdut si ceea ce credeam ca am gasit.
Rezulta ca nu exista nici o certitudine ca iti poti pastra personalitatea intacta si identitatea, sooner or later o sa te intalnesti cu propriile greseli sa iti vor rade in fata.Un rajet anonim, batjocoritor…sunt un clovn si asa platesc pretul pentru spetacolul meu.
Important este sa cunosti cand este ultima ta reprezentatie, cand incetezi sa mai fii un clovn si devii un om solid , principial, sau ceea ce pretinzi in mod normal ca imiti.
Refuz sa fiu atat de random sau absoluta, un clovn, dar nu pentru mult timp…come back, there si only the intent!
Basically furios…bineinteles at myself!

marți, 17 februarie 2009


M-am trezit la fel de anosta cum m-am culcat…aici toate sunt la fel.Si zilele se succed unele peste altele fara sa se intample ceea ce poate nici nu ar trebui sa se intample.
Am ajuns la punctual in care incep sa nu mai cred ca transformari, incep sa-mi pierd esenta …daca a existat vreodata si daca nu am fost doar ceva ce pretindea ca detin.
Nici urma de nebunie…m-am uitam sub scaun sa vad daca este acolo…nu era.M-am intors spre fereastra…apoi spre Andreea…zambea.Priveam inmarmurita in soare difuz al diminetii, fericirea ce radia din ea..nu am mai vazut-o de mult asa, a regasit nebunia, mi-am spus in gand.
Nici nu mai vreau sa vad, sa aud, still alive, but bearly breathing…remembering the day when I was queen and the madness was still there, all embedded in my eyes…
Si astept…come cold…but bring madness.
Pana si vantul si schimbat directia de a bate…batea altfel, sau poate nu stiu eu cum sa respire , nici la asta nu m-am gandit pana acum, probabil ca am avut o lipsa de ganduri.Acuta!
Macar daca s-ar imprastia toate aceste cioburi si crampeie de iluzii, s-ar intampla ceva si ar acoperi gaura…din cer.

luni, 16 februarie 2009

A dance in ..Prague


M-am gandit mai bine, ce am sa fac…si stiu, am sa-ti inspire aerul apetisant si greu.O sa ma plimb pe strazile tale, fara sa ma uit inainte, inapoi, savurand fiecare clipa pe care o petrecem impreuna.
Am sa iti adimir fiecare dram de aroganta afisata si am sa te infrunt asa cum stiu ca meriti, asa cum numai tu poti fi…e ciudat ca niciodata nu te-am simtit mai apoape ca acum…poate pentru ca nu m-am gandit cata nevoie am sa recapitulez cine eram, sa regasesc copilul care fugea innebunit pe strazile tale…
Am cautat atat sa-mi dau seama ce-mi doresc, cand tu erai mereu acolo, asteptand..nepasator, da existent, vibrant.
Mi-ar placea sa stiu ca esti la fel, aceesi frumusete nealterata de secole, aceleasi case, aceeasi maretie diferita de tot ce am vazut pana acum…
Inca iti simt amprenta adanc impregnate in suflet…stiu ca ma astepti…san e intalnim..din nou..abia astept sa te respir!

duminică, 8 februarie 2009

The Sartorialist would wear purple?


Nu stiu de ce de cate ori ascult emblema personalitatii mele, de comun acord aleasa alaturi de celelate 3 parti componente ,ma gandesc daca celebrurul Sartorialist ar purta mov ?

Trebuie sa fie ceva in fiecare dintre noi care sa ne faca sa alergam , precum copii posedati de dorinta jocului, pe strazi, sa ne dorim sa retraim macar jumatate dintr-un moment care acum s-a transformat intr-o frantura de amintire, de la o varsta incerta.

Practic asa cum este o eblema pentru tot ceea ce insemna street fashionul new yorkez si mai nou european, la fel si noi putem deveni o emblema pentru ceea ce insemna spirit profund inpregnat.

Spirit care iti lasa parfum de placuta si dulce nebunie, spirit liber care te face sa crezi ca merita sa traiesti, macar o clipa sa poti capta unda profund pozitiva pe care o trasmite...cu totii am putea fii acest spirit, dar aparent algem sa fim o duzina de nasturi.

Nasturi colorati, aruncati intr-un sac, denumit anost Bucuresti, Romania...de ce noi nasturii nu am putea fii spiritul?!

Avem tot necessair-ul...insa nu reusim sa captam momentul, ceea ce nu poarte insemna decat ca , celebrul artist, « captureaza » de doua ori mai repede decat posibilitatea noastra de a ne regrupa si a creea ceva ce l-ar impresiona chiar si pe el.

Daca « am purta cu totii mov ? », asa nu ne-am mai consuma in rautati inutile si nu ne-am mai stradui sa ajungem, nimic mai departe decat un semidoct...am putea sa captam adevarata materie, care se ascunde sub aspectul « sclipicios «, fals si complet lipsit de stil, de astazi.

O emblema nu alege sa fie emblema ci o transforma regulile general acceptate ale succesului social, si acceptand cele mai sus mentionate, ajungem la simpla concluzie ca ceea ce The Sartorialist este pentru New York, am putea cu putin efort a fim si noi pentru Bucuresti.

Dar cum ?Simplu, capatand personalitate, si nu una inventata si bronzata artificial, stilul exista!Personalitate, nebunie, culoare...in fiecare dintre noi...trebuie doar sa-i dam voie sa se exprime creativ, in loc sa se reproduca in serie...

Daca incercam, poate ca vom putea deveni all spirit instead of a cheep copy.