Prima pagina de saga

Despre vara lui 2009 o sa mai scriem cateva romane, despre serile in care a plouat si noi am ignorat-o in toata uratenia ei, pe batrana vreme.Despre caini "fiorosi" si jocuri de tenis " a la pokemon", cum bine ar spune el...specialitatea casei.
Despre cei 7 ,care insemna un intreg univers, din care nu as alege niciodata sa ies ci doar sa ma pierd, am putea scrie o saga, pe care am sa o incep timid , cu acest post. A fost prima piatra de temelie pentru "noi", acum chiar suntem un noi, complet, deloc exclusivist, caci suntem deschisi spre nou , spre diversitate si spre orice ( da , da "orice" cuvant de ordine, as usual) ar insemna vitalitate.
Plutea un sentiment de limonada intr-o zi cu 30 de grade , miros de vama si de nisip, de dimineti perfecte, in care telefonul suna la 7 dimineata, si stii ce va urma.
Este drumul pe care l-am parcurs de atatea ori impreuna, este zambetul intiparit pe fetele noastre atunci cand ne aducem aminte de povestile ce ne-au marcat, ce ne-au creat si ne-au adus aici.
Sunt jocuri de fazan, care ar induce isterie in cadrul Academiei romane si ipoduri "vesele", sunt lacrimi si sunt imbratisari carora nimeni nu ar avea cum sa le anuleze efectul si multa multa muzica.
Aseara, am descoperit melodia lui ( fine it was you my friend who did!)..The Sarlatans...what a summer this was...si da mi-e dor...mi-e dor din nou de noi si mai sunt doar cateva zile, pana cand vom fi din nou completi.
Sunt zile intregi , in care timpul se opreste, cand uitam de tot ceea ce in mod normal ne framanta si ne alunga somnul, sunt zile in care doar "lenievim" alaturi, vorbind doar strictul necesar. Lucrurile importante se petrec prin gesturi, nu conta niciodata sa vezi adevarata profunzime a unei legaturi prin analiza cuvintelor, nu o vei gasi si nu o vei intelege.
Am invatat sa ne ascultam tacerile, sa vindecam doar din atingere, sa visam, sa iubim, sa ne intorcem mereu inapoi la ceea ce este cu adevarat important.
Este vara in care am crescut, ramanand totusi copil, vara in care am descoperit cine sunt si unde vreau sa fiu...mi-e bine.
Acum am puterea sa ma desprind, am puterea sa sar...sunt acolo sa ma prinda, temerile au disparut, stiu ca vor reveni, dar astept acest moment intr-o imbratisare calda.
"Nu mi-e frica de bau bau", veti rade, da, insa am inventat o noua semnificatie bau bau -ulii clasic, caci unii dintre noi au o imaginatie zburdalnica.
Astept cu sufletul la gura sa scriem urmatoarea fila de saga...just us!

Jocul irelevantei

Nu stiu daca va mai aduceti aminte cum ne jucam atunci cand eram mici, la fiecare aniversare.Era un joc copilaresc cu scaune…sunt convinsa ca toti l-am jucat candva.Atunci cand cresti, este in continuare un joc de actualitate, doar ca datale problemei se modifica si miza este mult mai mare.
Alergam innebuniti in cercul deja impus incercand sa ocupam un scaun, dar de fiecare data cel pe care vrei sa te aseazi a fost ocupat inainte, de altcineva.Fie ca e vorba de un job sau de o relatie, la un moment dat te trezesti ca fiind singurul care nu a apucat un scaun.Si alergi din nou, te uiti dupa un loc liber, incerci sa manipulezi jucatorii déjà cunoscuti, dar observi ca nu mai merge.
Pur si simplu s-au schimbat regulile jocului, in absenta ta, si nu mai stii cum sa te integrezi, cum sa pornesti din nou de la capat.De cele mai multe ori te asezi pe un scaun doar ca sa poposesti o runda, caci stii ca nu ai castigat jocul si ca vei fi in continuare singurul care nu stie incotro sa merga.Este un sentiment intre trist si nevinovat, intre dezamagire si speranta, undeva la mijloc –gri.
Si acest timp perpetuu, continuu, care nu iarta si care te lasa sa devii la un moment dat irelevenat…de asta imi e cel mai teama.Teama de ireleventa…suna interesant cred !

This is my life lately...

I guess I need to enjoy the irony of life somehow, because she is a bitch and then you..die!

necunoscuta in ghiarele temerilor

Putina paranoia combinata acut cu un tremurat neobisnuit de maini..e clar going outta my mind.Motive? As putea sa am n motive post traume existentiale, ce s-au peridat in numar destul de mare in viata mea de ultima ora.
Dar nu este ceva palpabila, panica , teama de necunoscut , de ceea ce ar putea el sa insemna sau doar o presimtire sumbra a si mai multe evenimente, care o data ce au trecut lasa un gust amar de medicament, inghitit fara voie, pe stomacul gol.Este un vid, un tremur continuu, o ameteala, alergare fara sens, cautare.Intind mana lenes, incercad sa o fac sa “taca”, dar ea refuza, se agita si mai tare, batai aritmice..
Imi flutur genele, incerc cu disperarea unui muribund sa ma agat de ceea ce cunosc, ascult muzica, precum un copil ce se straduieste sa recunoasca lumea din jurul sau, dar descopera ca nimic nu semana, nu aduce cu ceea ce i s-a spus de acasa ca trebuie sa fie.Mi-e teama, panica nebuna, completa, ma ridic, as vrea sa fumez, as vrea sa acopar cu mainle vidul si nu mai pot sa-l cuprind.
Astept un raspuns si nu mai vine, incerc sa te inteleg si nu mai pot, ma las pe spate si sar…dar nu e nimeni acolo sa ma prinda.

a nice cheer

A todos princesinhas du mundo, we wish you : boa sorte!

PS: That is all left to say, when nothing else can be done, changed and when all energy has gone down the drain. May you all be happy in your little castles with the high towers and hopefully the frogs you all kiss now will turn into the prince...but we have left the building:).
And yes this is a post that only the few understand, but to us it is all we have learned!