Putina paranoia combinata acut cu un tremurat neobisnuit de maini..e clar going outta my mind.Motive? As putea sa am n motive post traume existentiale, ce s-au peridat in numar destul de mare in viata mea de ultima ora.
Dar nu este ceva palpabila, panica , teama de necunoscut , de ceea ce ar putea el sa insemna sau doar o presimtire sumbra a si mai multe evenimente, care o data ce au trecut lasa un gust amar de medicament, inghitit fara voie, pe stomacul gol.Este un vid, un tremur continuu, o ameteala, alergare fara sens, cautare.Intind mana lenes, incercad sa o fac sa “taca”, dar ea refuza, se agita si mai tare, batai aritmice..
Imi flutur genele, incerc cu disperarea unui muribund sa ma agat de ceea ce cunosc, ascult muzica, precum un copil ce se straduieste sa recunoasca lumea din jurul sau, dar descopera ca nimic nu semana, nu aduce cu ceea ce i s-a spus de acasa ca trebuie sa fie.Mi-e teama, panica nebuna, completa, ma ridic, as vrea sa fumez, as vrea sa acopar cu mainle vidul si nu mai pot sa-l cuprind.
Astept un raspuns si nu mai vine, incerc sa te inteleg si nu mai pot, ma las pe spate si sar…dar nu e nimeni acolo sa ma prinda.
Dar nu este ceva palpabila, panica , teama de necunoscut , de ceea ce ar putea el sa insemna sau doar o presimtire sumbra a si mai multe evenimente, care o data ce au trecut lasa un gust amar de medicament, inghitit fara voie, pe stomacul gol.Este un vid, un tremur continuu, o ameteala, alergare fara sens, cautare.Intind mana lenes, incercad sa o fac sa “taca”, dar ea refuza, se agita si mai tare, batai aritmice..
Imi flutur genele, incerc cu disperarea unui muribund sa ma agat de ceea ce cunosc, ascult muzica, precum un copil ce se straduieste sa recunoasca lumea din jurul sau, dar descopera ca nimic nu semana, nu aduce cu ceea ce i s-a spus de acasa ca trebuie sa fie.Mi-e teama, panica nebuna, completa, ma ridic, as vrea sa fumez, as vrea sa acopar cu mainle vidul si nu mai pot sa-l cuprind.
Astept un raspuns si nu mai vine, incerc sa te inteleg si nu mai pot, ma las pe spate si sar…dar nu e nimeni acolo sa ma prinda.
2 comentarii:
ea a inceput de aproximativ o luna un internship la o agentie de advertising. este chiar in zona in care locuiesc eu, dar nu in drumul spre casa. trebuia sa merg insa la sala asa ca am trecut pe langa vila agentiei. era cineva la geam. am bagat capul in pamant si am trecut mai departe. la intoarcere i-am trimis un sms. i-am spus sa ma sune. desi eu am fost cel care i-a spus acum o luna jumatate sa nu mai sune niciodata, sa nu mai vina in parc si sa ma cheme... trebuia sa o vad. in timpul zilei, desi numele ei nu avea ce sa cauta in vreun context, i l-am pronuntat de nenumarate ori...m-a sunat in 10 minute. mi-a spus ca a crezut ca s-a intamplat ceva grav. nu, nu s-a intamplat nimic grav. voiam sa te aud. nici nu-mi amintesc daca am apucat sa-i mai spun lucrurile astea. nu putea vorbi. presupun ca dupa 7 luni are pe cineva...mi-a spus ca ma suna mai tarziu. mi-am inchis telefoanele. poate nici nu a sunat. mi-a lasat intr-o zi un prieten un muguras. am mers in parc, pe o bancuta. mi l-am facut si am fumat uitandu-ma la stele si gandindu-ma la ...nu mai stiu la ce m-am gandit. poate la momentele in care faceam asta cu ea.
am revazut de curand un film facut dupa cartea lui neale donald walsch, conversatii cu d-zeu.
e acolo o replica care mi s-a parut scrisa pentru mine: cat de jos trebuie sa ajungi pentru a realiza ca esti auto-distructiv?
si totusi, acum cand ma indrept, cand muncesc, citesc, invat; cand oamenii ma privesc cu respect si cu apreciere, de ce nu o pot aduce inapoi? de ce nu vine ea, simtind toate astea, exact cum e in filme?
stiu ca voi regreta ca nu am insistat; ca n-am stiut niciodata sa insist...
dar daca cand se va intoarce nu o voi putea primi inapoi? ce va face ea atunci?
astazi am renuntat la fotografia de pe birou. de fapt, pur si simplu voi refuza sa ma uit in directia aia.
Daca as putea sa spun ceva as face-o.
Daca ar exista cuvinte, care sa poate sa acopere golul lasat in tine, dar nu exista, imi pare rau sa spun asta, au trecut 7 luni...maybe she moved on.Sau poate ca nu, poate ca niciodata nu mergem cu adevarat mai departe si atunci o parte din noi ramane sa fie a celuilalt mereu.Mai trist este cand celalt nu este constient de asta, cand nu o mai vrea, nu-i mai pasa pentru ca tot ce-i trebuie este acolo.Era o melodie de la the script "break even".Si daca mar intreba cineva de ce sunt asa cum sunt as spune simplu "ask the boy who taught me to be this way".
Daca arunci tot ce ai acumulat de la ea, mergi peste tot unde ai fost...nu te vei vindeca, este doar o minciuna stupida inventata de psihologia moderna.Nimic nu te vindeca atata timp cat nu vrei sa te vindeci...
Trimiteți un comentariu