Jocul irelevantei

Nu stiu daca va mai aduceti aminte cum ne jucam atunci cand eram mici, la fiecare aniversare.Era un joc copilaresc cu scaune…sunt convinsa ca toti l-am jucat candva.Atunci cand cresti, este in continuare un joc de actualitate, doar ca datale problemei se modifica si miza este mult mai mare.
Alergam innebuniti in cercul deja impus incercand sa ocupam un scaun, dar de fiecare data cel pe care vrei sa te aseazi a fost ocupat inainte, de altcineva.Fie ca e vorba de un job sau de o relatie, la un moment dat te trezesti ca fiind singurul care nu a apucat un scaun.Si alergi din nou, te uiti dupa un loc liber, incerci sa manipulezi jucatorii déjà cunoscuti, dar observi ca nu mai merge.
Pur si simplu s-au schimbat regulile jocului, in absenta ta, si nu mai stii cum sa te integrezi, cum sa pornesti din nou de la capat.De cele mai multe ori te asezi pe un scaun doar ca sa poposesti o runda, caci stii ca nu ai castigat jocul si ca vei fi in continuare singurul care nu stie incotro sa merga.Este un sentiment intre trist si nevinovat, intre dezamagire si speranta, undeva la mijloc –gri.
Si acest timp perpetuu, continuu, care nu iarta si care te lasa sa devii la un moment dat irelevenat…de asta imi e cel mai teama.Teama de ireleventa…suna interesant cred !