Imi era dor, de maini febrile, de incercari copilaresti de a masca, nemascabilul, de a rani ca sa poti sa spui in chip cat mai dulce " imi pare rau, o sa pup sa treaca"
"Dar nu m-ai lovit pe mana..." asa e nu am facut asta, dar acum asa vreau sa ma manifest, acum vreau sa vindec mana, poate mai tarziu o sa vrea mai mult.Acum imi era dor de asta.
Uneori pur si simplu se intampla, ceea ce nu credeai ca mai poate, sau nu credeai ca mai ai gena respectiva, alteori e doar vara si vara peste tot.
Imi place sa se lase noaptea, sa privesc limbile ascutite ale focului, sa simt privirile atintite, placute, imbietoare, pritenie, pana la capat...suntem aici, imi place asta.
Apoi este frematarea mainilor,totul se leaga, devine un joc, unul fara reguli, liber, suntem doi copii si nu mai este atat de urata joaca de-a "printesa".Vrei sa cuprinzi intunericul, cu mainile, sa respiri parfumul, poate al ierbii, sau poate ca nu, altul...Da cel din urma este cel pe care il vrem amandoi...
Da mi-a fost dor de vara, mi-a fost dor sa ma simt asa, de fapt sa simt, s-a dezmortit natura si o data cu ea eu...will be back to our old ways...
Dar zambeste...imi place cand o faci!
3 comentarii:
ce schimbare brusca...
uneori ma acuz ca sunt idealist, fiindu-mi dor sa mai stau cocotat noaptea in pat, fumand pe intuneric, bajbaind dupa putin alcool si povestind, nu foarte rational sau asezat. povestind mult... de la constructii imaginare, la chestii banale, sa mai rad, sa mai imi contorsionez capul, sa adorm in timp ce ceilalti isi avanseaza poate cele mai nastrusnice idei. si, dimneata, sau dupa-masa la cafea sa ma intreb ce am ratat.
does this make any sense?
ascult muzica portugheza si simt bucurie intensa, comparabila poate cu aceea a momentelor in care faci un lucru pt prima data... e ciudat, dar realizez ca nu am mai simtit asta de multa vreme... de fapt, lately, parca nu mai simt nimic, ca si cum toate simturile mi-au fost anesteziate. ajuns intamplator aici, mi s-a parut ca am gasit acelasi lucru in randurile tale...
sentimentul ca totul pare un mare simulacru la care luam parte tacit in fiecare zi/noapte. poate ca si jobul are o influenta; imi sedeaza simturile, toate simturile, pt a uita ceva ce stiu ca oricat as incerca nu voi putea, pt a face timpul sa treaca pe langa mine mai usor, fara sa ma doara fiecare clipa...)
ciudat. ciudat cum intr-o clipa poti cunoaste persoane pe care nu le vei uita tot restul vietii, asa cum tot ciudat e cand trec ani cunoscand sute de persoane care nu-ti spun nimic, care trec prin fata ta nelasadu-ti nici macar o amintire, desi unii chiar se straduiesc sa se faca remarcati... nu cred ca there is something WRONG with me sau ca everything is wrong with me :D cu toate ca tot ce fac, tot ce traiesc acum parca nu are nici un gust si viata insasi pare un joc ciudat si stupid pe care toti ne straduim sa-l jucam pana la ultima carte.
lately am iesit cu totul din joc, voit bineinteles. parca ma incapatanez sa nu fac lucruri pe care in mod normal ar trebui sa le fac. m-am decis sa nu-mi mai pese de nimic din tot ce inseamna conventii sociale. sunt arogant, uneori aproape nesimtit. accept sa fac unele lucruri pentru ceilalti, dar le fac fara sa-mi ascund dispretul sau scarba... insa tot nu merge.
... figments from conversations with girls care nu-mi spun nimic, decat platitudini... un plictis colosal care te macina incet, dar sigur................................................. . . . . .
ma plimbam prin parc si ma uitam la numele scrijelite pe copaci - inscriptii gen X+Y=Love - de fapt, liste intregi pe copacii mai batrani... si ma gandeam ca amestecand numele ar fi mers poate orice combinatie... dar oare rezultatul ar fi fost acelasi pt toti? n-am facut niciodata vreo inscriptie de genul asta. ma intreb daca m-as hotari sa fac una ce-ar iesi?!
imposibil!
if you don't feel it you don't feel it si gata. but at some point, oare chiar nu ma mai impresioneaza NIMIC?? chiar m-am golit complet? sper sa nu fie asa. pe bune!
tu ce ai inscriptiona?
Da, e bine de stiut ca si altii se zbat cu neputiinta in marea platitudinii, care se straduieste sa inghita si sa acopere tot. Tot ce atadata era bun, vibra si traia, in acest meaniglesness, acest nimic, al zilelor comune.
Zilele in care bei aceeasi sticla de Absolut, fumezi acleasi tigari, nesfasite si povestesti si iti plangi de mila. Da mila ca am ajuns in starea in care nu mai simtim nimic, in care nimic nu mai misca si nu mai rezoneaza...crede-ma there is nothing worst than common people si te inteleg, perfect.
Sunt oamenii aceia "normali", prea normali, pentru ei totul e simplu, totul e o suvita de par dreapta, o carare fara prea multe ocolisuri si pana la urma un somn fara de vise.
Apoi suntem noi..." benunii", "ciudatii", " the freak show", cei ocoliti pentru ca nu se pot conforma situatiei lor si categoriei lor.
Eu sunt dintre cei pe care altii ii considera "irositi"...pentru ca nu accept decat absolutul, nu mai vreau jumatati si nu mai vreau nimic decat simtire pura.As inscriptiona o geana, ca sa ramana dupa mine, visarea...moartea platitudinii nesfasite si a oamenilor comuni:)!!!!
voi folosi si eu o perioada blogul tau. fara niciun motiv. doar...pur si simplu. mi-a venit asa dintr-o data sa ies din mutism. cred insa ca scriu pentru prima data fara sa ma gandesc la oglindire, e ca un experiment in care te miri ca peretii nu se surpa in absenta ecoului :))
the world that was there etc etc.
"nimicurile" astea mi se par ca o carte. si cel mai tare ma amuza ca ma raportez la ele fara a astepta ceva... cu toate astea...
imi amintesc de calvino, cum 2 personaje fugeau mereu sa gaseasca continuarea romanului inceput, dar dadeau mereu de noi incipituri, le devorau si pe ele, le vroiau continuate, but then again... ca o fuga dupa coerenta unui singur fir, dand mereu de exaltarea unui alt inceput. coerenta e si intr-un fragment....ceea ce ma face sa zambesc putin batranicios.
nu stiu sa descriu genul de relationare spontana care s-a creat intre mine si locul asta, dar si asta ma face sa zambesc, nebatranicios de data asta. ceva din atmosfera de aici, pentru care imi scapa cuvintele, m-a facut sa mi verific economiile si sa planific un weekend pe ceahlau. planificat la mine insemnand ca intr-o vineri noapte iau 2 carti si dilema veche in brate si plec :)).
cum am ajuns la birou am nimerit nu stiu cum aici http://www.kerucov.ro/articol_vizualizare_text.php?artcod=2 . cam cu asa dicton imi voi citi si eu cartea pe trenul ce ma va duce la mecca ne-simtitilor :)).
zilele astea m-am pus pe legal drugs :)) now it´s out in the open, am patalama de episod depresiv cu toate specificatiile pe care atunci cand le invatam mi se pareau abstractiuni aplicabile mereu unui...altuia. a fost o experienta amuzanta - acum nu stiu daca e condescendenta depresivului convins ca nimeni nu intelege nimic din starea sa de luciditate - dar toti se uita puzzled la mine. psihiatrul care nu intelege depresia "la o persoana asa echilibrata", farmacistele care in graba lor isi iau o mina serioasa explicandu-mi ca sunt retete cu regim special, ca nu pot sa imi dea medicamente pe bucatele, ca mai imi explica odata daca nu am inteles. si asigurarile remarcabile - "veti vedea, totul va fi bine".
e bine si acum, imi soptesc uneori. miligramele ingerate constiincios conform indicatiilor ma antreneaza intr-un ludic uitat. rad de creierul meu pe care il vizualizez reechilibrandu-si neurotransmitatorii si ii spun sa nu se grabeasca. chiar citeam zilele astea de lynch cum sa prinzi pestii cei mari din campul unificat, fara sa ii ignori pe cei mici, mai accesibili, dar tocmai prin asta promitatori. so i take my time being "depressed", adica lucid si calm, fara vreo directie spre care sa fug negandit (exceptie ceahlau :D). plus ca par a fi mai atractiv in atare stare, ceea ce ma amuza copios, mai ales in situatiile in care ma simt spectator printre oameni si stiu ca nu voi lasa pe nimeni sa calce peste demarcatia intre mine si lume. nici macar nu e o decizie rationala, cat urmarea fireasca a lipsei de rezonanta.
pauza. cu tigara stinsa in coltul gurii, cuget - sa inchei, sa nu inchei? si scriu si asta :)))
nu ma cataloga ca depresiv, ca nu sunt. si daca o faci, afla ca asta nu-mi zgandare orgoliul deloc :D, but anyway. daca e sa fiu auto-ironic: eu nu sunt barca ce trebuie ancorata de mal, ci raul care curge (again mindfulness), asa ca eu am renuntat pentru mine la etichete. suspend raspunsurile categorice...macar deocamdata, stiu ca ma vor atrage din nou candva.
aveam un prieten cu idei nastrusnice la ore tarzii, cand declama ca ceea ce facem, chiar in acel moment, meta-adunarea :)) aia de baut vin fiert in 2, e graba noastra in a culege amintiri pentru a ne valida intr-un moment viitor existenta. minunat! zic acum. poezie in cuvinte simple. dincolo de aburii ce insotesc rostirea asta amintita, si daca e sa girez macar temporar ideea micului film ce-ti trece prin fata ochilor before death (ideea e mai putin apocaliptica :))) regizorul-eu ar pune cateva fragmente din tot ce e intre schimbul de mesaje/cuvinte imaginare intre mine si locul asta. analiza facuta de asemenea dintr-un imaginar fotoliu. caci, cum graia "un mare magician"(si asta as vrea sa retii) - realitatea este uneori metaforica, ceea ce nu o face mai putin reala insa :)
inchei spunandu ti, cu riscul de a te dezamagi, ca sunt un om comun. aproape. imi lipseste numai predispozitia de a ma putea bucura in aproape orice conditii si speranta desarta a posibilitatii unui nou inceput. atat...
Trimiteți un comentariu